Pe sistemul review la ce am prin casă, astăzi voi prezenta mașinuța electrică pentru copii Jeep Wrangler Rubicon 4×4. Noi deținem culoarea alb, dar o puteți găsi și pe roz, roșu, verde, negru, portocaliu sau camuflaj.


Am achiziționat această mașinuță în septembrie 2023, atunci când puiul avea 1 an și 10 luni. A fost încântat de ea de când a văzut-o prima dată. El mai experimentase mersul cu o mașinuță în parc și a fost, de asemenea, încântat, așa că ne-am gândit să îi facem această bucurie deoarece se apropia și aniversarea lui de 2 anișori.
Anterior am făcut research asupra mașinuțelor existente pe piață și am știut că ne dorim să fie neapărat 4×4 fiindcă noi stăm la curte unde avem iarbă, pietriș și denivelări, așadar aveam nevoie de cea mai puternică mașinuță până în 1500 de lei.
Acesta ne-a costat 1200 de lei. Principalul punct forte care m-a și convins sunt cele 4 motoare de 45W alimentate de la o baterie de 12V, 10Ah.
Prezentare video mașinuță Jeep Wrangler Rubicon 4×4
Nu am numărat exact câte ore ne-a ținut bateria, însă în toamna din 2023 am ieșit cu ea în fiecare seară cel puțin o oră și de încărcat a fost nevoie cam o dată pe săptămână.
O singură dată am supraestimat durata bateriei, am dus-o și pe un drum cu pietriș și cu pantă de urcare și la întoarcere nu am mai avut baterie, însă noroc de mânerul tractabil cu care am tras-o până acasă.
Deși este destinată unui singur copil incap lejer 2 copii de 2-3 ani , deoaree suporta până la 40 de kg. Centura mașinii se întinde pe toată bancheta, nu este cate una pentru fiecare scaun, după cum puteți vedea și în poză. Bancheta este din piele ecologică și este comodă.
Dimensiunile mașinuței sunt de 124 x 71 x 74 cm și cântărește 19 kg, dacă stați la bloc este puțin mai greu să o tot urcați și coborâți. Noi la casa o ținem afară, într-un garaj acoperit. Încărcarea o facem conform recomandărilor, la o priză de perete și nu într-un prelungitor, cu adaptorul primit în pachetul mașinuței.
Suntem foarte mulțumiți de autonomia bateriei și a rezistat chiar și în aceste luni de iarnă fără să scadă voltajul bateriei, însă am citit în review-uri că se poate chiar schimba bateria atunci când nu mai dă randament, și chiar cu una de capacitate mai mare.
Ne plac farurile care au și o formă deosebită, sunt în 3 locuri: farurile de pe față, stopurile de pe spate și spoturile de deasupra banchetei, însă acelea nu le consider foarte necesare, deoarece bat în ceafa copilului și nu ajută prea mult. Pe timp de zi nu prea se observă, dar pe timp de noapte luminează foarte bine.
Mașinuța este recomandată de la 2 până la 7 ani, sper să ne putem folosi de ea până atinge limita de vârstă, sau de ce nu, până viitorul frațior/surioara va face 7 ani 🙂
Dacă totul a fost roz până aici aș dori să aduc în discuție și câteva dezavantaje pe care le-am observat.
- Atunci când se dă cu spatele din telecomandă nu mai ia în considerare viteza setată, ci dă cu spatele pe viteză maximă. Însă asta se rezolvă ușor, m-am învățat să eliberez butonul mai devreme ca să aibă timp să se oprească.
- Dacă este comutată pe modul manual nu este permisă intervenția din telecomandă, atunci când copilul să zicem, pierde controlul. De asemenea, viteza rămâne controlată doar de copil din pedala. Predominant îl plimb pe modul automat, din telecomandă, iar dacă dau pe manual spre distracția lui trebuie să fiu pregătită să fug lângă mașinuță să pot mișca volanul și să o opresc la nevoie, încă nu are skillurile necesare de șofer 🙂
- Oglinzile sunt „de forma”, au o peliculă în care nu se vede imaginea bine.
- Farurile de deasupra banchetei au un flicker, un contact imperfect mai ales dacă merge peste denivelări, dar nu ne deranjează această problemă.


Per total are mult mai multe lucruri bune și tot o consider un best-buy.
Montajul mașinuței a fost accesibil, a durat ceva timp, aș zice că va ia 30 min-1 h, însă producătorul oferă și instrucțiuni video de montaj, precum și instrucțiuni tipărite despre încărcare și mentenanță.
A fost testată pe asfalt, iarbă, pietriș, strat gros de zăpadă, urcare la deal pe pietriș, denivelări, s-a descurcat cu brio în toate situațiile, mai ales pe modul 4×4. Cu 4×2 nu știu dacă am fi reușit să bifăm toate aceste situații. Nu am avut probleme cu aceste anvelope din cauciuc EVA, nu s-au tocit, nu s-au spart. Roata „de rezervă” din spate este doar de decor, și nu poate fi folosită pentru a înlocui una dintre ele.
Alt lucru distractiv la această mașinuță este partea audio. Vine cu câteva povești și câteva melodii preîncărcate, însă se poate comuta pe modul radio, se poate conecta prin Bluetooth la telefon, se poate insera stick USB sau cablu AUX. Aș zice că e chiar tare mașinuța, având în vedere că eu nici la mașina mea adevărată nu am sistem Bluetooth. Cele două butoane de pe volan chiar sunt funcționale. Butonul din stânga claxonează, iar cel din dreapta pornește melodiile. Dacă se ține apăsat mai lung pe stângul se dă volumul sunetului mai încet, iar mai lung pe dreptul dă volumul mai tare.
Acel ceas care indică 12:87 este de fapt voltajul bateriei. Această valoare scade atunci când mașinuța este în mișcare și nu trebuie să scadă sub 10V. Dacă scade, trebuie oprită și pusă la încărcat.


Ușile se pot deschide, însă pentru un copil de 2 ani e greu de crezut că o poate face singur, trebuie apăsat cu putere acel buton de deschidere. Are și un portbagaj frontal incapator, care ne-a fost de mare ajutor mai ales când plecam la plimbări mai lungi și luam cu noi o vesta in plus, o căciula, apa, gustari. Și în spatele banchetei mai este de asemenea un mic spațiu de depozitare, unde ținem de obicei telecomanda când mașinuța se odihnește în garaj.
Pentru protecție împotriva prafului, am păstrat folia în care mașinuța a venit în cutie.
Recomand cu căldură această mașinuță, copilul este încântat de ea, și dacă el e fericit, și eu sunt cea mai fericită.